Regulament Intern de Funcţionare

Regulament Intern de Funcţionare

Termenii şi condiţiile:
Contractul de Prestări Servicii este format din i) Condiţiile Generale menţionate mai jos, ii) Condiţiile Specifice cuprinse în factura fiscală, reprezentând comanda de servicii ce indică perioada, valoarea şi tipul serviciilor la care beneficiarul are acces şi iii) Regulamentul Intern de Funcţionare.

Contractul de Prestări Servicii (denumit în continuare „Abonamentul”) se consideră încheiat şi toate prevederile sale însuşite de părţi prin aplicarea semnăturii beneficiarului (denumit în continuare „Membrul”). Abonamentul va fi valabil şi va acorda un drept de acces la serviciile CLIMBING BLOKS SRL doar pe perioadele şi doar pentru tipurile de servicii pentru care a fost achitat preţul aferent, conform facturii si/ sau bonului care detaliază perioada, valoarea şi tipul serviciilor.

Secţiunea I. CONDIŢII GENERALE
(1) Abonamentul este nominal şi nu poate fi transferat de către titularul acestuia niciunei terţe persoane, cu excepţia situaţiilor menţionate la Secţiunea III alin. (6) din prezentul Abonament.

(2) Accesul în incinta Clubului BLOKX, SOSEAUA FABRICA DE GLUCOZA NR. 15, se poate face în baza Cardului de Membru pe care Membrul trebuie să îl prezinte în mod obligatoriu la recepţie, pentru fiecare intrare în parte sau in baza achitării preţului de intrare, asa cum este listat pe site la sectiunea https://www.blox.ro/preturi/. Solicitarea în scopul încheierii unui Abonament va fi adresată numai personalului din cadrul recepţiei CLIMBING BLOKS SRL.

(3) În cazul în care Membrul refuză sau se află în imposibilitate, indiferent din ce motive, să prezinte Cardul de Membru la recepţia clubului, CLIMBING BLOKS SRL îşi rezervă dreptul de a interzice accesul acestuia în incinta clubului. Se recomandă titularilor Cardurilor de Membru să aibă grijă de cardul lor. Încredinţarea de către Membru a Cardului de Membru către o altă persoană, în vederea folosirii acestuia, atrage dupa sine rezilierea Abonamentului, în condiţiile prevăzute la Secţiunea III.

(4) Abonamentul este valabil încheiat numai dacă acesta conţine fotografia electronică şi copia valabilă a documentului de identitate al Membrului (carte de identitate sau paşaport) / CNP-ul in sistemul de abonamente.

(5) Membrii care achită preţul Abonamentului prin virament bancar trebuie să efectueze plata în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, calculate de la data emiterii facturii proforma de către CLIMBING BLOKS SRL. Cardul de Membru va fi eliberat ulterior de către CLIMBING BLOKS SRL, în baza prezentării de către Membru a documentelor justificative, care să ateste efectuarea plăţii.

(6) Abonamentul se consideră valabil încheiat numai după semnarea tuturor documentelor necesare şi achitarea în întregime de către Membru a accesului la serviciile comandate şi va fi în vigoare doar pe perioadele pentru care preţul a fost efectiv achitat, şi doar pentru acele servicii indicate în factură.

(7) Sumele plătite de către Membri cu titlu de preţ al Abonamentului, reprezentând acces la serviciile comandate revin CLIMBING BLOKS SRL, nu se restituie indiferent dacă Membrul utilizează efectiv sau nu serviciile menţionate în Abonament, pe parcursul perioadei de valabilitate a acestuia.

(8) De asemenea, în situaţia în care Membrul îşi manifestă ulterior interesul de a solicita prelungirea perioadei iniţiale ori accesul la serviciile CLIMBING BLOKS SRL, după expirarea perioadei iniţiale sau solicită accesul şi la alte servicii decât cele deja achitate de către Membrul respectiv, CLIMBING BLOKS SRL îşi rezervă dreptul de a refuza achitarea preţului Abonamentului prin virament bancar şi de a impune Membrului efectuarea plăţii fie în numerar fie prin intermediul cărţii de credit, condiţionând accesul la servicii de efectuarea plăţii în acest mod.

(9) Membrii trebuie să îşi însoţească invitaţii pe durata vizitei lor, iar dacă invitatul are mai puţin de 18 ani, membrul adult care îl însoţeşte trebuie să certifice, în scris că părintele (părinţii) invitatului i l-au încredinţat pe acesta. Copiii sub 14 ani au nevoie de un supraveghetor. Supraveghetorul trebuie sa plateasca o taxa de intrare de 10 lei si poate sa supravegheze un numar de maxim 4 copii. Primesc preturi reduse studentii sau membrii cluburilor montane care au cotizatia platita la zi sau membrii Asociatiei Ghizilor Montani din Romania. CLIMBING BLOKS SRLîşi rezervă dreptul de a refuza primirea oricărui invitat.

(10) Membrii trebuie să respecte întotdeauna Regulamentul Intern de Funcţionare al CLIMBING BLOKS SRL, menţionat la Secţiunea II, precum şi orice alte reglementări specifice, afişate şi/sau amplasate în diferite zone ale clubului CLIMBING BLOKS SRL, rspectiv recepţie, săli de antrenament, vestiare, wc-uri etc.).

(11) Abonamentul de tip „All-Day Pass” permite accesul Membrului în incinta clubului, luni-vineri intre orele 12-23 si sambata-duminica, in timpul programului de functionare, respectiv intre orele 10-22.

(12) Abonamentul de tip „Nelimitat” permite accesul Membrului în incinta clubului oricând, în cursul orelor de program.

(13) Toţi Membrii pot beneficia de suspendarea Abonamentului la cerere, pentru o perioadă de maxim 30 de zile, pentru Abonamentele care au fost încheiate pentru 12 luni. Suspendarea Abonamentului operează numai în baza completării de către Membru a unui formular de tip „Cerere de suspendare”, aflat la recepţia centrului. Beneficiul suspendării Abonamentului nu poate fi acordat retroactiv.

(14) Membrii pot solicita, de asemenea, suspendarea Abonamentului, pentru motive de natură medicală, ca urmare a unor îmbolnăviri sau accidentări, pentru o durată de maxim 4 luni. Suspendarea Abonamentului din motive medicale este valabilă numai în baza prezentării de către Membru a unui document medical, care să interzică expres Membrului respectiv practicarea de exerciţii fizice.

(15) Cererea de suspendare a Abonamentului trebuie să fie aprobată în prealabil de către managementul CLIMBING BLOKS SRL, aprobare care nu va fi reţinută sau întârziată nejustificat.

(16) CLIMBING BLOKS SRL şi angajaţii acesteia nu vor răspunde pentru obiectele de îmbrăcăminte sau orice alte efecte personale ale oricăror Membri care sunt deteriorate, pierdute sau furate. Membrul declară şi garantează că toate antrenamentele şi utilizarea tuturor facilităţilor clubului CLIMBING BLOKS SRL vor fi pe riscul Membrului, că acesta are o stare de sănătate bună şi că este capabil din punct de vedere fizic să efectueze oricare şi toate exerciţiile fizice furnizate de CLIMBING BLOKS SRL, şi că CLIMBING BLOKS SRL şi/sau orice societăţi afiliate şi angajaţii respectivi ai acestora nu sunt răspunzători faţă de Membru şi/sau proprietatea acestuia pentru nici un fel de pretenţii, cereri, acţiuni sau cauze de acţiuni, de orice natură, care rezultă din sau în legătură cu utilizarea oricărora dintre serviciile şi/sau facilităţile CLIMBING BLOKS SRL şi ale oricăror societăţi afiliate şi/sau ale angajaţilor respectivi ai acestora sau locaţia unde sunt situate acestea, iar, prin prezenta, Membrul exonerează şi eliberează în mod expres şi pentru totdeauna CLIMBING BLOKS SRL şi orice societăţi afiliate şi agenţii şi angajaţii respectivi ai acestora, de orice astfel de pretenţii, cereri, vătămări, daune, acţiuni sau cauze de acţiuni. În cazul oricărui accident, Membrul convine că va fi examinat pe propria cheltuială de un medic autorizat care va trimite un raport scris atât Membrului cât şi CLIMBING BLOKS SRL.

Secţiunea II. REGULAMENTUL INTERN DE FUNCŢIONARE
(1) Programul de funcţionare al clubului CLIMBING BLOKS SRL este după cum urmează: luni, joi si vineri intre orele 12-23 si respectiv marti si miercuri intre orele 10-23. CLIMBING BLOKS SRL îşi rezervă dreptul de a modifica oricând programul de funcţionare precum şi orele de program ale cursurilor, modificările urmând a fi aduse la cunoştinţa Membrilor în timp util prin afişare la recepţie sau pe website-ul https://blokx.ro/. Membrii trebuie să respecte întocmai programul de funcţionare.

(2) Accesul şi participarea Membrilor la antrenamentele de grup, organizate de către CLIMBING BLOKS SRL sub conducerea antrenorilor din cadrul clubului se va face numai în limita locurilor disponibile. CLIMBING BLOKS SRL îşi rezervă dreptul de a refuza primirea oricărui client.

(3) Membrilor li se interzice utilizarea în cadrul clubului CLIMBING BLOKS SRL a unui limbaj neadecvat sau ofensator precum şi orice tip de violenţă fizică şi/sau verbală, atât faţă de ceilalţi Membri sau invitaţi ai Membrilor cât şi faţă de personalul CLIMBING BLOKS SRL. Membrii care sunt nemulţumiţi de serviciile CLIMBING BLOKS SRL trebuie să anunţe recepţia în acest sens ori să completeze un formular de tip „Feedback”, aflat la recepţia clubului CLIMBING BLOKS SRL.

(4) Membrilor li se interzice utilizarea clubului CLIMBING BLOKS SRL în scopuri comerciale, fără aprobarea prealabilă a CLIMBING BLOKS SRL. Pentru evitarea oricărui dubiu, prin utilizarea clublui CLIMBING BLOKS SRL în scopuri comerciale se înţelege faptul că Membrii nu pot oferi altor Membri sau terţi, contra cost, servicii de antrenament personalizat sau orice alte servicii, cu scop comercial. Antrenorii desemnaţi de CLIMBING BLOKS SRL sunt singurele persoane abilitate să presteze servicii de antrenament personalizat, iar aceste servicii sunt disponibile la un cost suplimentar.

(5) În incinta clubului CLIMBING BLOKS SRL este interzisă publicitatea de orice fel precum şi împărţirea de broşuri sau alte mesaje personale de către Membri.

(6) Fumatul şi folosirea tutunului nu sunt permise în incinta clubului CLIMBING BLOKS SRL Consumul de băuturi alcoolice, droguri, medicamente sau consumul şi/sau comercializarea oricăror substanţe ilegale de către Membri este strict interzis în incinta clubului CLIMBING BLOKS SRL. Membrii convin să nu utilizeze serviciile si clubul CLIMBING BLOKS SRL şi să nu întreprindă nicio activitate dacă sunt sub influenţa drogurilor, băuturilor alcoolice sau a medicamentelor care pot afecta capacitatea Membrului de a folosi echipamentele..

(7) Vestiarule pot fi utilizate de către Membri numai pe parcursul unei singure intrări în incinta clubului. Membrii nu vor putea depozita peste noapte obiecte personale în vestiarele centrului de sănătate. CLIMBING BLOKS SRL și personalul acesteia nu își asumă responsabilitatea pentru nicio pierdere sau furt a acestor bunuri personale.

(8) Este strict interzisă expunerea părţilor intime ale corpului de către Membri sau de către invitaţii acestora, în locatie.

(9) Membrii sunt obligaţi să poarte echipament sportiv adecvat pe tot parcursul antrenamentului, respectiv trening, tricou, pantaloni scurţi şi pantofi de sport adecvaţi sălii de antrenament. Este interzisă intrarea Membrilor şi/sau invitaţilor acestora în sălile de antrenament cu pantofi de stradă.

(10) Membrii vor pune in locurile special destinate, din cadrul sălii de antrenament, toate echipamente utilizate în cadrul antrenamentului, la încheierea fiecărei şedinţe de antrenament. În scopul menţinerii unui grad înalt de igienă, toţi Membrii trebuie să depoziteze orice deşeuri în spaţiile special amenajate în acest scop în interiorul clubului.

(11) Este interzisă intrarea Membrilor sau a invitaţilor acestora în sălile de antrenament cu produse alimentare ori pahare sau alte recipiente.

(12) Este interzisă efectuarea pozelor şi/sau înregistrărilor video de către Membri, în incinta centrelor de sănătate, fără acordul prealabil, exprimat în formă scrisă, al CLIMBING BLOKS SRL.

(13) Din motive de securitate, este strict interzisă deţinerea de către Membri sau de către invitaţii acestora a oricăror arme, în incinta clubului CLIMBING BLOKS SRL, inclusiv dar fără a se limita la pistoale cu gloanţe, pistoale cu gaz, spray-uri paralizante sau electroşocuri.

(14) Comercializarea şi/sau consumul băuturilor alcoolice, al substanţelor narcotice şi/sau alte substanţe halucinogene este strict interzisă în incinta clubului CLIMBING BLOKS SRL.

(15) CLIMBING BLOKS SRL.nu va fi responsabilă pentru eventualele accidentări suferite de copiii minori ai Membrilor în interiorul clubului.

(16) Copiii minori ai Membrilor, vor putea încheia un Abonament în nume propriu şi vor putea avea acces numai în zonele special amenajate, numai sub stricta supraveghere a părinţilor sau a antrenorilor.

(17) Încălcarea de către Membri a oricărora dintre prevederile menţionate în prezentul Abonament constituie motiv de suspendare ori de reziliere anticipată a Abonamentului, fără vreo notificare prealabilă sau alte formalităţi şi fără intervenţia instanţei de judecată.

(18) Constituie încălcări ale Regulamentului Intern de Funcţionare următoarele acţiuni sau omisiuni: nerespectarea orelor de program, folosirea unui limbaj neadecvat, ofensator, fumatul în incinta centrelor de sănătate, antrenamentul efectuat cu un antrenor care nu este angajat/colaborator al CLIMBING BLOKS SRL., comercializarea şi/sau afişarea în incinta centrelor de sănătate a broşurilor sau orice alte mesaje personale,comportamentul neadecvat, violenţa fizică sau verbală vis-a-vis de un alt Membru, invitat al unui Membru sau angajat/colaborator al CLIMBING BLOKS SRL, nerespectarea regulilor referitoare la igienă şi curăţenie în incinta clubului CLIMBING BLOKS SRL, efectuarea de fotografii şi/sau înregistrări video, fără acordul scris şi prealabil al CLIMBING BLOKS SRL, folosirea în mod necorespunzător a echipamentelor de antrenament, expunerea părţilor intime ale corpului, precum şi orice alte acţiuni care sunt calificate drept încălcări ale Abonamentului de către managementul CLIMBING BLOKS SRL.

(19) În cazul în care Membrul a săvârşit vreuna dintre faptele menţionate la alineatele de mai sus, CLIMBING BLOKS SRL va avea dreptul i) de a suspenda Abonamentul acestuia, cu interzicerea accesului Membrului în incinta clubului, pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 luni şi, în funcţie de natura şi/sau gravitatea respectivei încălcări, ii) de a rezilia Abonamentu fără intervenţia instanţei de judecată şi fără vreo altă formalitate prealabilă (pact comisoriu de gradul IV), caz în care preţul Abonamentului sau orice partea a acestuia va fi reţinut de către CLIMBING BLOKS SRL cu titlul de daune prestabilite.

(20) Constituie încălcări grave ale prezentului Regulament Intern de Funcţionare următoarele acţiuni sau omisiuni: vânzarea neautorizată a Abonamentelor şi a Cardurilor de Membru de către alte persoane decât cele autorizate de către CLIMBING BLOKS SRL, distribuţia şi/sau consumul băuturilor alcoolice, al drogurilor, medicamentelor sau altor substanţe ilegale, deţinerea şi/sau folosirea armelor de foc, cu gaz, electroşocuri precum şi orice fel de arme, utilizarea oricăror forme de violenţă, desfăşurarea de activităţi neautorizate sau solicitarea unor remuneraţii în schimbul activităţilor prestate de persoane neautorizate, comportamentul neadecvat.

(21) În cazul în care Membrul a săvârşit vreuna dintre faptele menţionate la alin. (24) de mai sus, acesta urmează să fie îndepărtat imediat din incinta centrului de sănătate, aplicându-i-se totodată şi interdicţia de a mai intra în incinta clubul CLIMBING BLOKS SRL. Totodată, CLIMBING BLOKS SRL îşi rezervă dreptul de a rezilia Abonamentul, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără nicio altă formalitate prealabilă (pact comisoriu de gradul IV), caz în care preţul Abonamentului sau orice parte a acestuia va fi reţinut de către CLIMBING BLOKS SRL cu titlul de daune prestabilite.

Sectiunea III. TERMENI ŞI CONDIŢII
(1) Obiectul prezentului Abonament îl reprezintă furnizarea de către CLIMBING BLOKS SRL a accesului Membrilor la serviciile menţionate la Secţiunea I din Abonament, în schimbul plăţii de către Membri a unui preţ reprezentând contravaloarea acestui acces la servicii, cuantumul preţului fiind stabilit periodic de către CLIMBING BLOKS SRL.

(2) Prezentul Abonament se consideră încheiat pe perioadele pentru care se solicită accesul la serviciile oferite de CLIMBING BLOKS SRL şi/sau perioadele menţionate în facturile fiscale achitate de către Membru.

(3) În cazul în care Membrul nu achită preţul serviciilor menţionate în prezentul Abonament, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, Membrul va plăti către CLIMBING BLOKS SRL penalităţi de 0,25% din valoarea totală a preţului prezentului Abonament, calculate pentru fiecare zi de întârziere. Părţile convin asupra faptului că valoarea penalităţilor astfel calculate poate depăşi cuantumul sumei la care au fost calculate penalităţile.

(4) Prezentul Abonament încetează în una dintre următoarele situaţii:
a) prin acordul părţilor;
b) la sfârşitul perioadei pentru care a fost încheiat;
c) în cazul apariţiei unui eveniment de Forţă Majoră;
d) în cazul decesului Membrului;
e) prin efectul legii sau în cazul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile;
f) prin rezilierea a Abonamentului de către CLIMBING BLOKS SRL, conform prevederilor de la alin. (5) de mai jos.

(5) În cazul încălcării de către Membru a obligaţiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile prezentului Abonament, cu privire la respectarea Regulamentului Intern de Funcţionare sau dacă Membrul a săvârşit vreuna dintre încălcările Regulamentului Intern de Funcţionare, menţionate la Secţiunea II alin. (22) si (24), CLIMBING BLOKS SRL va avea dreptul de a rezilia Abonamentul, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără nicio altă formalitate prealabilă (pact comisoriu de gradul IV). CLIMBING BLOKS SRL este îndreptăţită să solicite daune-interese Membrului, în vederea acoperirii, în integralitate, a prejudiciului suferit.

(6) Membrii nu pot cesiona Abonamentul, în întregime sau în parte, fără aprobarea prealabilă scrisă a CLIMBING BLOKS SRL.

(7) În situaţia în care oricare dintre termenii sau prevederile prezentului Abonament este sau va fi calificată drept nulă, ilegală sau nevalidă, conform legislaţiei în vigoare, toate celelalte condiţii şi prevederi ale prezentului Abonament vor rămâne totuşi în vigoare şi vor produce efecte atâta timp cât conţinutul economic sau juridic al tranzacţiei descrise prin acesta nu este afectat în nici un mod semnificativ negativ pentru niciuna dintre părţi. În momentul stabilirii faptului că orice termen sau altă prevedere este nulă, ilegală sau inaplicabilă, Părţile vor negocia cu bună credinţă modificarea prezentului Abonament pentru îndeplinirea intenţiei iniţiale a Părţilor, cât de exact posibil, într-un mod acceptabil în scopul executării tranzacţiei descrise în prezentul Abonament în măsura posibilului.

(8) Membrul a luat cunoştinţă şi acceptă faptul că, pe perioada derulării Abonamentului, CLIMBING BLOKS SRL este îndreptăţită să execute anumite lucrări de construcţie, extindere, modificare, menţinere, reparare, înlocuire, curăţenie şi reamenajare cu privire zonele de antrenament sau echipamentele din spatiu, necesare bunei funcţionări a clubului sau impuse de legislaţia în vigoare. CLIMBING BLOKS SRL va încerca, pe perioada desfăşurării lucrărilor mai sus menţionate, să asigure accesul Membrului la club şi la facilităţile oferite în măsura în care nu vor exista limitări/restricţii impuse de specificul lucrării care trebuie executată sau de către legislaţia în vigoare. Cu toate acestea, pe perioada desfăşurării respectivelor lucrări, este posibil ca, pentru perioade de timp rezonabile, să existe unele limitări/restricţii cu privire la accesul Membrului la anumite facilităţi sauzone ale clubului. În acest caz, CLIMBING BLOKS SRL va informa Membrul, în timp util, prin afişarea unui anunţ, la recepţia şi prin publicarea unui anunţ pe website-ul www.blokx.ro. Pentru perioada de timp rezonabilă când accesul la centrele de sănătate, la unele părţi din cadrul clubului sau la anumite facilităţi, Membrul nu va fi îndreptăţit să solicite CLIMBING BLOKS SRL o diminuare a valorii Abonamentului sau orice alt fel de compensaţie.

(9) Prin semnarea prezentului Abonament, Membrul declară că dispoziţiile Abonamentului nu sunt contrare voinţei sale.

(10) Părţile convin să acţioneze în mod rezonabil pentru a încerca soluţionarea pe cale amiabilă a oricărei dispute şi că, dacă este cazul, vor fi contractate serviciile unor experţi pentru a oferi consultanţă asupra aspectelor care au dat naştere respectivelor dispute şi în legătură cu posibilele soluţii. În cazul în care părţile nu vor reuşi să soluţioneze pe cale amiabilă diferendul născut între acestea, se vor adresa în acest sens instanţelor judecătoreşti competente din Bucureşti.

(11) Membrii trebuie să respecte întotdeauna Regulamentul Intern de Funcţionare al CLIMBING BLOKS SRL, precum şi reglementările, politicile sau procedurile, astfel cum acestea vor fi afișate pe site-ul //www.blokx.ro/ si/sau in zona clubului. Toate astfel reguli, fac parte integranta din prezentul Regulament Intern de Functionare al CLIMBING BLOKS SRL.

DECLARATIE Adulti

DECLARATIE Minori